Mă strânge în spate durerea şi anii trecuţi, mă strânge tricoul alb cu pisicuţe şi chiloţii cu inimioare. Mă dor anii trecuţi, mi-e milă de mine uneori şi de tot ce nu am făcut. Zâmbesc şi râd în hohote când mă gândesc ce îmi doream să devin şi câţi băieţi mi-au zdruncinat stomacul şi inima. Am fost o zeiţă, o copilă fără teamă de viitor, visam că voi fi îmbrăcată frumos şi că voi avea un băiat blond cu ochi albaştri care mă aşteaptă mereu. Mă chinuiau întrebările fără răspuns, răsfoiam mereu dicţionarul şi cărţile pentru a impresiona băieţii. Gândeam sub cupola mea, iar tot ce îmi trecea prin cap îmi era ruşine să rostesc. Îmi doream să fiu medic de oameni, iar acum încerc să salvez doar inimile lor, mi-am dorit să fiu atât de multe lucruri, mi-am impus atâtea reguli, iar acum? Acum un om „fără scrupule”m-a făcut să mi le încalc. Mi-a călcat în picioare orgoliile şi iluziile de atunci, iar încăpăţânarea mi-a şters-o cu radiera veche.

Ce am devenit? Mai ştiţi jocul cu batistuţa? „Am pierdut o batistuţă, mă bate mămica. Cine are să mi-o dea, că-i sărut guriţa”? Am devenit acel joc frumos şi de fiecare dată când sufăr, sau când gânduri rele se abat asupra mea, eu mă gândesc la jocul respectiv. Mă gândesc ca dintr-un copil inocent care de pe atunci îşi împuia capul cu reguli, şi eu la rândul meu am devenit o regulă. Batistuţa mea găsită trebuie întreţinută, este veche, iar corvoada anilor a pus stăpânire peste ea. Nu sunt o batistuţă, nu! Eu sunt încă jocul, doar ca regulile au fost încălcate. Ea nu este găsită de mai multe persoane, ea a fost găsită doar de una.

Mi-am schimbat regulile pentru tine, dragule. Regulile jocului meu preferat. Acum te sărut doar pe tine, batista mea parfumata fiind întreţinuta doar de inima ta.

Suntem doi nebuni păziţi de o lume infantilă, mă strâng chiloții și amintirile, dar nu-i nimic, tu mă strângi de mână.