Chiar dacă… încă nu mă iubea, nu mă cunoştea şi habar nu avea că în sufletul de copilă răsăreau inconştient sentimente încă necunoscute de mine.

Aş fi putut să mă încredinţez altuia până atunci, ori aş fi putut să fiu altă femeie acum. Dar nu am reuşit! Şi spun că nu am reuşit, pentru că, nu am vrut. Pentru că nu am iubit faima, nu am iubit vorbele în vânt şi nici banii. Am iubit adevărul! Adevărul crunt, care deşi mă făcea să urlu de durere, reuşeam să îl suport, iar mai presus de orice, să îl simt. Punctul meu sensibil, a fost, întotdeauna, sinceritatea. Toţi bărbaţii care m-au iubit, am vrut să fie sinceri, nu pentru că aş fi vrut să îmi duc viaţa la bun sfârşit cu ei, ci pentru că în iubire, oricare ar fi durata ei, sinceritatea este cea mai de preţ.

Mă privea intens şi aproape că ochii lui îmi străpungeau inima cu cele mai ascuţite săgeţi. Nici nu ştiu dacă erau frumoşi, sau verzi, sau albaştri, dar ştiu sigur că erau limpezi, sclipitori, în ei reuşind să citesc şi cele mai ascunse poveşti. Aş fi putut să văd totul în acei ochi, zecile de aşternuturi cutreierate, buzele sărutate şi toate inimile frânte. Să văd şi marea, şi munţii, şi florile din luna mai, şi ploile calde de vară. Totul aş fi putut să văd! Dar nu am vrut. Am văzut doar adevărul, adevărul nostru de atunci care nici măcar nu ştiam unde o să ducă. Ne vedeam pe furiş, pentru că el deja avea o relaţie, nu doar cu o femeie, cu mai multe. Şi nu o făcea pentru că şi-ar fi dorit să mă înşele. Nici gând de acest lucru. O făcea pentru că îi plăcea să fie iubit! Aşa îmi spunea mereu. Iar eu nu puteam să îl contrazic, pentru că atunci ştiam, aflasem chiar de la el cât de bine este să fii iubit, odată, de un sigur gând. Dar oare să fii iubit de mai multe ori? Cum ar fi fost? Îl credeam mereu, îi credeam sinceritatea, iar adevărul lui mă durea doar când nu reuşeam să fiu lângă el. Când mă ţinea de mână, uitam totul.


Cartea de dragoste Necunoscutul – partea I si partea a II-a o puteți găsi aici: Cu Transport Gratuit


Sinceritatea lui depăşea orice limită a imaginaţiei mele. Mă surprindea mereu cu vorbe dure, îmi spunea ce sunt şi ce aş putea să fiu. Nu mă menaja şi mă învăţa că viaţa nu poate fi frumoasă, doar aşa, iubind într-un singur fel. Viaţa trebuie iubită în mai multe feluri. Să o trăim intens, pentru că azi, mâine, totul se va strânge între patru placi. Avea palmele grele, deşi vizibil păreau fine. Simţeam pe corp greutăţile anilor lui, îi simţeam amintirile şi anii trecuţi. Şi-ar fi dorit să mă iubească mai mult timp, dar nu a fost posibil, pentru că timpul a intervenit, punând între noi bariere puternice.

Sinceritatea lui m-a atras atât de tare, încât m-am culcat cu el, nu pentru a greşi, ci pentru a învăţa din greşelile lui şi ale mele. Durerea timpului de atunci, ar fi putut să fie măsurată în zeci de coaste rupte, dar nu conta, eu greşisem corect, rupturile ştiind că până la urmă se vor suda, anii astupând toate loviturile. Au urmat ani frumoşi şi au urmat iubiri şi mai frumoase, dar nimic nu se poate compara cu ce am trăit atunci, atât de deschis, de neprefăcut, ca să nu pot lupta contra barierelor şi să nu las ochii cei mai sinceri să îmi ghideze viitorul.

Am fost iubită în multe feluri, dar cel mai frumos am fost iubita sincer. Pentru că altfel simţi, trăieşti, înţelegi, cât de importanţi suntem unii pentru alţii.

Iubirea fără sinceritate, oricum ar fi trăită ea este ca şi cum… ai bea cel mai vechi vin, dar singur.