Simt că mă sufoc în ale tale mreje
Mă plimbi aşa cum numai tu o ştii
Şi uneori mă vrei, dar uiţi de mine
Şi mă trimiţi pe nesimţite
În „hăuri”mari şi negre
Şi în „cotloane” largi
Doar de tine alese.

Eşti furioasă, mânioasă
Şi mă scârbeşti atunci când tu,
Prefaci această lume fastuoasă
În valuri negre lungi, pline de fum
Şi ceaţă deasă.

Eşti rea, eşti bună şi nebună
Eşti grea şi uneori nedreaptă
Îţi uiţi copiii prin palate afundate
Îi laşi în voia sorţii
Fără să le întinzi măcar
Dreptate.

Dar eşti şi e de-ajuns
Te preţuim, cu tot ce tu
Ne prevesteşti şi ne anunţi
Eşti plină de comori
Uitate-n munţi, în gropi
În hăuri mari… dar lungi

Exişti şi încă eşti mister
Tu viaţa!