Da! scriu bine. Mi-aş dori să te înșel. Ar fi greu să suporți asta? Ai reuși să mă ierți? Mi-aş dori, așa… măcar pentru o zi. Să pot evada de lângă tine şi, ştii de ce? Ca să-mi fie dor de tine. Poate că vorbesc prostii, dar mi-aş dori să te înşel.

Cu timpul, cu orele, cu vremea, cu orice şi oriunde, doar pentru a simţi din nou dorul acela nebun de tine. Mi-aş dori să dispar şi să te văd doar cum te frămânţi, cum mă cauţi, şi cum ţi se face dor de mine. Simt nevoia de dor! O simt şi îmi invadează mintea atât de frumos, încât mi-aş dori să plec în orice clipă de lângă tine.

Mai ştii? Dorul acela nebun… pe care îl simţeam când eram copii? Dorul de tine… atunci când te aşteptam nerăbdătoare să îmi baţi la uşă. Da! Dorul respectiv, care ne rodeau burţile şi gândurile, aşternuturile şi patul. Dorul de dor, dorul de timp şi de tot ce eram atunci când – ne era dor unul de altul.

Hmm. Cred că mi-aş dori să te înşel cu primăvara. Dacă tot este anotimpul în care voi înflori. Mi-aş dori să îmi găsesc o băncuţă şi să stau acolo zile întregi să aştept, să înflorească pomii, să încolţească iarba şi să aştept, să vii.

Mă laşi iubitule să te înşel? Cu mine, cu alta sau cu altul? Cu cine mă laşi? Cu timpul, cu noaptea?

Aş încerca să-ţi citesc din gânduri şi să aflu răspunsurile tale şi, cred că ştiu deja la ce te gândeşti: ca „vinul roşu de seară” şi-a făcut deja efectul.

Da! Iubesc vinul roşu şi mi-aş dori să nu mă judeci. Iubesc tăria lui, felul în care mă cuprinde şi mă linişteşte seara după o zi agitată. Îmi place să-l sorb, aşa cum mi-aş dori să mă „sorbi” şi tu pe mine. Îl las să mă atingă şi să mă învăluie, aşa cum mi-aş dori să mă învălui şi tu, cu braţele calde.

Dragule. Dacă te-aş înşela astăzi, cu siguranţă aş face-o cu ploaia. Iar dacă aş face-o în altă zi, cu siguranţă m-aş gândi de două ori înainte. Mi-aş dori să te înşel, da! Nu pot minţi acest lucru. Şi dacă aş face-o, cu siguranţă în timpul nostru, şi-ar face loc şi toamna, tot femeie este…