Un vis despre un artist pretenţios, aproape de neînvins.
Paradoxal am gândit ce vicleşug să îi întind şi, poate,
Să-l conving, sub un covrig de idei obscure;
Să încurcăm ideile mele umile,
Cu ideile sale bune.

Artistule! Atunci când scrii acele versuri
Cu stil, tu ştii?
Că eu citesc şi mă inspir?
Tu doar descrii, în catrene târzii, o mie de gânduri,
O mie de ţeluri, o sută şi ceva de cuvinte despre dragoste;
Şi, poate, durere.

Sub o manta de iubire, iţi legi cuvintele simple, de versuri,
Aproape neînţelese, dar isteţe.
Sub chipuri răzleţe, măşti de femei misterioase si, şirete;
Eşti un artist convins, subtil, cu un zâmbet deloc umil.
Şi mă inspiri…
Într-un vis străveziu.

Alexandra Gheorghe