Articole Similare

Toamna…

Împotmolită în unele altele, în lucruri specifice vieţii, îmi îndreptam paşii pe o cărăruie pustie. Frunzele foşneau melodios atunci când îmi purtam paşii singuratici printre ele, anunţând încă o toamnă frumoasă şi călduroasă. Plimbam privirea printre crengile uscate ale copacilor, printre tulpini groase de pomi străini, căutând parcă cu sufletul la gură o vietate. Mereu când mă aflu în astfel de locuri, sper să îşi facă apariţia, sau să mă întâmpine un animăluţ al pădurii. Măcar o secundă să îl pot vedea şi să mă bucur de minune. Mi-ar umple inima de bucurie şi probabil toată ziua aş fi nespus de veselă. Era o după-amiază primitoare de toamnă în aceea zi când m-am hotărât să hoinăresc meleaguri străine. Am pornit la drum încălţată cu pace şi îmbrăcată cu straie vesele, lăsând acasă toate greutăţile. În locuri noi, nu este frumos să îţi porţi în spinare bagajul supărărilor. Acolo mereu este bine să îţi duci bucuriile şi să împarţi cu ei tot ce este mai frumos din viaţă. Iar asemeni unui pictor, să arunci toate culorile vii către natură şi aşa îţi vei crea cel mai frumos tablou, demn de purtat în suflet ani buni.
Mă aflam pe drumuri Transilvănene, în inima Ardealului bun şi primitor. Savuram fiecare gură de aer dulce, păstrând acolo în colţişorul amintirilor şi câte o bucată din acel tablou. Totul era întins, ici-colea făcându-şi apariţia şi câte un arbore cu o coroană rotundă. Aveam loc să mă desfăşor şi să îmi împrăştii toată energia, distribuind-o egal şi acelor copaci singuratici, astfel făcând troc. Ei îmi dăruiau aerul curat, iar eu le ofeream energia mea veselă care, cu siguranţă îi ajutau pe timpul iernii, făcându-i să reziste frigului aprig. Deveneam o minunăţie, aşa mă simţeam!! Uşoară că un fulg, încât puteam să zbor până la cer, să îi mulţumesc soarelui pentru zi. Deşi era toamna, înfloream asemeni unui ghiocel şi răspândeam bucurie jur-împrejur.
– Oare toţi oamenii reuşesc să se bucure astfel de natură? Sau eu am rămas singura ce încă mai poate comunica cu ea.
– Nu eşti singură, îmi spune el. Şi natura este însuşi o fiinţă ce reuşeşte să se bucure de bucuria ta. Ea este unică, iar tu o împlineşti…
– Adică..? Întreb privindu-l cu ochii boltiţi.
– Adică… natura te face pe tine să emani bucurie, iar tu şi cei asemeni ţie o faceţi pe ea să învie.
Purtam în inima o fiinţă unică, iar în mâna stânga un suflet drag şi iubit. Alcătuiam un tablou simplu, colorat cu toate culorile vii ale minţii.

Alexandra Gheorghe

Alexandra Gheorghe
ADMINISTRATOR
PROFIL