Suita norilor din ceruri coboară fară-nvălmaşeală
Peste hotare, peste izvoare, peste pământurile vii
Întruchipate monoton, acum în toamnă!
Aduc cu ei, amărăciune, aduc şi bogăţii
Şi poartă-n straiul lor cel gri: Izbândă şi suspin.
Îşi ţes cu grijă drumuri noi, pavate cu speranţă
Îşi ţes cărări pătate-n zori cu foc şi cutezanţă.

Cu îndrăzneală, înşală văzul tuturor
Şi ne trimit în vremuri nuanţate cu galben bicolor.
Ne-ncarca simţul cu splendoare şi văzul cu sublim.
Ne dă pământuri roditoare şi arbori cu fruct viu.
Încărcături prin bolţile cu vie, scâncesc cu lacrimi
De dulceaţă. Scâncesc săracele cu biruinţă
În cinstea noastră!

Îşi plânge cerul bogăţia, o plânge cu migală
Împărtăşeşte rodul său, acum, pentru bogata toamnă.
Ne dă speranţă şi iubire, ne umple golul cu belşug
Ne pregateste-n dulce armonie pentr-o-poveste
În care via se transformă în –trecut-

Alexandra Gheorghe