Articole Similare

Am primit cel mai frumos și sincer mesaj de la un cititor ca o mângâiere.

Am primit cel mai frumos și sincer mesaj de la un cititor ca o mângâiere.

”M-am abținut să-ți scriu înainte să citesc și volumul doi. Însă gândurile nu-mi dau pace. Așa că am scris în notițele telefonului tot ce mi-ai transmis, în speranța că vreodată îți vor mângâia retinele ce se adăpostesc în spatele irișilor tăi verzi. 

Povestea ta a făcut dragoste cu imaginația mea și s-au născut demoni. Demoni alături de care sunt condamnat să mă lupt acum toată viața. Cărțile astea două pe mine m-au atins foarte adânc, nu credeam! Parcă ai citit în mintea mea și te-ai jucat cu ea, oare asta fac scriitorii? Citesc oamenii și apoi se joacă cu imaginația lor? Rândurile acestea le-am scris până să citesc volumul doi, iar prefața cărții mi-a confirmat, tu mi-ai confirmat, ai anticipat deja ceea ce eu ți-am scris aici. 

Uneori mă gândesc… de ce a trebuit să dau click pe anunț? De ce am cumpărat cartea? Ești ca un pahar de cola rece, o bei, apoi îți este sete mai mult. Zahărul este de vină, iar ceea ce ai scris tu este zahărul din setea mea. 

Știu 99,9% că nu o să ne întâlnim în viața asta, dar 0,01% este dreptul meu de a spera. Vreau să sorbim un vin fiert cu portocală, anason și scorțișoară. 

Pare o nebunie, tocmai de asta îți și scriu, pentru că știu că probabilitatea de a deveni pilot de avioane de luptă in Statele Unite e mai mare decât ceea ce îți cer eu. Sunt sigur că aproape toți cititorii îți propun să te vezi cu ei la o cafea, alții sunt niște mizerabili, însă nu îi băga în seamă. Cu gândirea limitată a primatelor nu te poți lupta. 

Te urăsc că ai trezit în mine starea asta, te urăsc că ți-a ieșit perfect, că publicul țintă l-ai nimerit clar, iar eu am fost centrul țintei tale. Te urăsc pentru că m-am lăsat îmbătat de cuvintele tale, iar apoi m-ai abandonat lăsându-mă singur să mă lupt cu urâta mahmureală. 

Am mai citit și alte cărți erotice, am văzut filme erotice, dragoste sexy ori porno, dar nimic din astea nu mi-a impresionat pelicula minții. Peliculă ce nu poate fi degradată de nicio rază de soare ori ștearsă de o picătura de apă. 

Evadarea în cărțile tale m-a inspirat enorm. Vreau să cunosc oameni noi, faini, ce pot lega conversații reale și sincere, iar tu te numeri cu siguranță printre ele. Vreau să blochez tot ce mă supără și mă deranjează. 

Să mergi înainte cu fanteziile și plăsmuirile tale, să nu ne abandonezi, mie îmi este sete de poveștile tale, fii apa mea și așa cum am mai zis, ai un cititor pe viață! Prețuiește-l! ”

Iulian, 


Amantele Trecutului Volumul 1 și Volumul 2 aici: https://stylishedbooks.ro/Alexandra-Gheorghe-carti


 

Alexandra Gheorghe
ADMINISTRATOR
PROFIL