Am să îţi port zâmbetul, am să îţi port grijile, iar coapsele mele se vor sculpta frumos dacă tu le vei mângâia. De dragul iubirii tale, mă voi transforma, iar chipul meu va căpăta atât de clar, imaginea amintirilor noastre, împreună. Voi deveni imaginea unei femei cu vise frumoase, vise ce acoperă palmele şi braţele, buzele şi ochii, rotundul sânilor şi ale feselor pierdute undeva, în întunericul nostru, luminat uneori doar de razele tulburătoare ale lunii.

Aş putea să fiu în gândurile tale, aceeaşi. Aceeaşi femeie simplă la care tu ai visat mereu. Mi-aş putea alunga cuvintele tâmpe de vârful minţii, doar pentru a înfăptui visul nostru, aş putea să fiu orice pentru tine, sau poate că deja sunt încă ce nu ai. Deşi ne despart secundele, uneori parcă ne despart anii mult prea mult. Începutul nostru pierzându-se atât de iute, de parcă povestea noastră nici nu ar fi existat.

– Ce frumos, dragule! Îţi declar cele mai siropoase cuvinte, iar tu, uneori, parcă eşti mai absent decât timpul.
– Nu sunt absent, mereu îţi sunt alături, chiar dacă timpul în ultimul timp ne înşală pe amândoi.
– Da… Totul a trecut atât de repede, parcă nimic nu ar fi existat!
– Totul exista, draga mea!
– Încă nu sunt atât de convinsă.
– Te rog, să fii.
– Încearcă să mă convingi.
– Totul exista, pentru că tu eşti totul pentru mine.

Am să fiu cea mă frumoasă femeie din lume, am să îţi port lacrimile, visele, amintirile, iar într-un mod paradoxal, probabil am devenit lângă tine, cea mai frumoasă femeie, pentru că puţine îşi pot imagina că pot fi totul. Mai ales atunci când ele nici nu ştiu.