Fragment Necunoscutul- Partea a II-a

Am deschis cartea amintirilor şi fără încetare depăn din ea poveştile ce au să descrie o copilărie perfectă. Am avut prieteni atunci, acum oameni maturi – valori ai copilăriei mele. Aş vrea să le pot transmite la fiecare în parte dorul de clipele dulci petrecute împreună şi să le amintesc câte ştrengarii am făcut atunci, în copilăria noastră petrecută în orăşelul care, acum a devenit o amintire surdă.

Nimic nu începea fără noi şi totul se termina într-un cântec şi o veselie care răsuna pe străzile mici şi înguste ale oraşului. Eram renumiţi pentru petrecerile date, niciodată nu uitam să punem sarea şi zahărul pentru ca totul să fie perfect. Din tot făceam o veselie şi din veselie făceam o zi perfectă numai bună de povestit peste ani.

Vă mai aduceţi aminte dragii mei camarazi ai copilăriei cum uitam să ne mai întoarcem acasă, pierduţi prin coclauri verzi, prin cântecele pe care nu încetăm să le fredonăm decât opriţi de cine ştie ce „stăpân” al muntelui care ne întrebă fără ezitare: „unde ne credem de cântăm aşa?… în pădure?” Încă râd când îmi amintesc ce hohote au izbucnit atunci. Noi chiar ne aflăm într-o pădure iar domnul se afla undeva probabil, deasupra ei simţindu-se deranjat de veselia noastră dedicată întregii naturi. Cu toţii am iubit muntele şi ieşirile de tot felul. Nici nu mai ştiu câte suflete strângeam pentru o escapadă „Pe Baicu”. Ştiu că, odată a trebuit să închiriem un vaporaş pentru a ne trece Lacul Bicaz până la „locul bălăcelii noastre”. Acolo, încingeam focuri de tabără, neuitatele cântece de veselie, dansuri, ce să mai o întreagă armonie care mă face să oftez de dor.

       Cumpără Necunoscutul de aici –>Necunoscutul I si II

          -O poveste în care s-au regăsit cei care au citit-o-

Am iubit veselia şi nu aveam nici o grijă, întotdeauna ne gândeam unul la altul, aveam grijă unul de altul. Am fost deosebiţi şi unici, am format o copilărie perfectă pe care, sunt sigură, fiecare dintre voi a-ţi vrea să o aveţi. Ne ajutam indiferent de consecinţe, nu ne bârfeam şi nu ne chinuiam sufletele şi, minţile cu mizilicurile „copiilor de astăzi”.

Am avut parte de cea mai mare fericire a vieţii noastre, o fericire ce ne urmăreşte şi în cel mai îndepărtat colţ al lumii, o mulţumire sufletească parcursă de nişte copii care citesc acum, aceste rânduri, odată cu mine şi cu lacrimi în ochi de fericire.

Cu stimă şi iubire
Fetiţa zurlie