Nici măcar tristeţea nu mai este întâmplătoare, nici oamenii pe care îi întâlnim, nici zilele pe care le număram până la atingerea apogeului. Totul este trecător, dar nimic întâmplător. Totul este o succesiune de imagini, bine fotografiate şi aliniate. Totul este o întâmplare, o poveste pe care nu întâmplător o trăim. Lacrimile curg pentru o cauză, fericirea o avem pentru a prinde forţă, liniştea ne surprinde pentru a tângui mai mult la fărădelegile noastre. Moartea, viaţa, tristeţea şi fericirea sunt pur şi simplu etapele noastre, etape întâmplătoare într-un ritm prielnic, o pregătire spirituală pentru tot ce va urma.
Iubim. Sentimentul cel mai sincer. Atât ne-a rămas. Iar acesta nu a rămas întâmplător. A rămas pentru ca el încă ne defineşte. Încă ştie să ne explice exact ce este viaţa, cum să o urmăm şi care ne este cursul. Iubind vom înţelege de ce nimic nu este întâmplător. Şi, de ce oamenii se întâlnesc, de ce se despart şi de ce pleacă. Totul ne construieşte! Iar cine este stabil, puternic, inteligent, înţelege! Înţelege de ce uneori radem prea mult, de ce uneori plângem, suferim, călătorim sau suntem supăraţi. Înţelege ca frustrările vin odată cu acestea, cu nepăsarea despre tine, despre drumul tău şi despre oamenii care îţi sunt alături.
Nu trăim întâmplător! Nu. Trăim pentru că trebuie să lăsăm ceva în urma noastră. Aşa cum au lăsat şi strămoşii noştri. Trăim pentru a fi fericiţi, pentru a învăţa, pentru a descoperi şi pentru a face lumea asta mai benefică. Poate nu pentru noi, dar cu siguranţă pentru cei care vor urma.
Viaţa este o înşiruire de voci şi de amintiri. Imagini obscure sau clare. Poveşti frumoase sau urâte, triste sau devastatoare. Iar acestea construiesc la nesfârşit nemurirea noastră, a celor care vor urma, noi rămânând în ei, pe vecie. Nimic nu este întâmplător, totul se trăiește cu un scop. Un scop unic, salvator!
Aşa este! Absolut nimic nu este întâmplător. Fiecare curs, fiecare întâmplare, fiecare întâlnire face o legătură, între tine şi iubire, între tine şi pacea ta interioară, între tine şi viaţa. Fiecare întâmplare este o cauză, o deslușire, o înțelegere sau o legătură.
Urmează şi trăieşte fără regret fiecare clipă. Trăieşte-o sincer… ca şi cum ar fi pentru ultima oară. Ca şi cum dacă o vei pierde, imaginează-ţi că vei suferi enorm.
Cărțile erotice le poți găsi aici https://stylishedbooks.ro/Alexandra-Gheorghe-carti