Şi nu pentru tristeţe, şi amăgiri. Nu pentru că suferim iar muşchii creştetului nostru se încordează prea mult, nu pentru că murim. Niciodată pentru că ne zbuciumam sau pentru că iubim prea mult. Nu aceste dureri care ne zdruncină fiinţa. Să nu credeţi că tot ce doare poate învinge. Ascultă cum curge un râu şi apoi pădurea verde cum foşneşte. Ascultă-I muzica şi freamătul, durerea de toamna, înţelege-i amarul iernii, şi frunzele cum se desprind din ea rând pe rând. Durerea pădurii este una frumoasă, un privilegiu adus nouă pe care de atâtea ori uitam să-l înţelegem.
Ce am fi fără durere? Sau ce ar mai fi ochii fără lacrimi? Ce am face cu atâta bucurie dacă în ea nu şi-ar face loc şi durerea. Ce s-ar întâmpla dacă nimic nu ne-ar demonstra această iluzie şi absolut nimic nu ne-ar ajuta să îi înţelegem valoarea?
Uneori mă dor palmele şi pielea, mă dor cuvintele grele şi poveştile triste, dar prin prisma lor eu am ajuns să înţeleg. Orice fericire nu poate fi fericire fără durerea dinaintea ei. Aş fi plictisită, iar frumuseţea nu ar mai avea nicio putere.
Durerea frumoasă ne desluşeşte fiinţa. Durerea triază şi alătura oamenii. Durerea învinge iar doar cei care reuşesc să îi facă faţa şi să o înţeleagă cunosc adevărata frumuseţe a lucrurilor. Pentru că dacă nu ar fi iarnă sau ploi, furtuni sau viscol, nici soarele nu ar mai ieşi niciodată. Cateodata este frumoasa si durerea, intelege! Rezista chinului si invinge teama, zambeste-i sincer si nu te lasa invins de ea. Nu rata ce urmeaza dupa…
Câteodată este frumoasă şi durerea, aşa, exact aşa cum o simţiţi sau o vedeţi. Şi să nu credeţi că ochii aceia, în care durerea este prezentă, iar lacrimile zăbovesc la colţul ochilor nu este o suferinţă frumoasă. Nu judecaţi şi nu încercaţi să vă daţi cu părerea, pentru ca prin acele sentimente reuşim! Indiferent de duritatea lor şi de luptele câştigate. Aşa reuşim… îmbrăţişând în mod egal o durere frumoasă cu o frumuseţe pasională.
Tot ce doare învie, iar tot ce ne face fericiţi a fost o luptă!
Mulţumesc unui cititor…
