Dacă timpul încearcă să fie cel mai aprig duşman al nostru, cu siguranţă, el este atunci când anii trec şi te trezeşti deodată că anii copilăriei au trecut de mult. Creştem, învăţăm, greşim, suferim, ne îndrăgostim şi iubim – lucruri esenţiale fiecăruia.

Cu bune şi cu rele am crescut şi mi-am trăit viaţa după poftele mele. Am înfruntat răul şi am încercat să fac pe eroina învingându-mi teama de mă adresa oamenilor, scriind. Poate că sunt o învingătoare sau poate că pur şi simplu acesta îmi este rolul. Să fiu doctor în cuvinte, dacă de oameni încă nu am reuşit.

Am crescut frumos şi nu spun acest lucru vrând să mă laud. O spun pentru că privind în spatele anilor prezenţi, sunt recunoscătoare vieţii pentru tot ce mi-a oferit sau nu. Sunt recunoscătoare pentru că: nu mereu mi s-a oferit ce am dorit, pentru că am suferit şi pentru că a fost bună cu mine pregătindu-mă pentru ce va urma.

Ce am făcut până am crescut?
Am învăţat esenţialul, m-am pregătit pentru a învinge, am luptat pentru fericire şi m-am descoperit învăţând.
Am crescut dar încă sunt mică, am crescut dar încă mai am de învăţat, am crescut şi încă mai vreau să trăiesc. La fel de frumos, la fel de tumultos şi în preajma oamenilor buni care mă iubesc şi pe care, eu la rândul meu îi respect şi îi preţuiesc.

P.S. Mulțumesc tuturor pentru urări. Vă îmbrățișez

 

 

Anul acesta particip la Premiile Radar De Media. M-aș bucura să am susținerea ta.

Mulțumesc

Click pe căsuță, bifează alexandra-gheorghe.ro si apoi vot. 

alexadnra gheorghe premiile radar 2016