Ce ploaie, ce stoluri, ce gânduri din vremi despuiate
Ce vanturi trecute, uşor adiate, ce ploaie prea rece
Îmi picura ceafa şi-apoi peste gât, uşor peste spate
Îmi lasă fiori, mă strânge de mâna puternic, din nou,
Uniform.

Ce bine, ce tremur, ce aer curat mă inundă.
Ce oare, ce sunt, ce mergem, ce gând?
Formează acest triumfal anotimp de curând.
Pe cine omoară, pe cine învie, pe cine trimite
Cu nesimţire, în somnuri de frig, în sloiuri de gheaţă
Pe cine şi oare, ce torturează?

Ce jale mă-ngână, ce friguri străpung, de-ntrebări
Fără răspuns. Ce rost să mai fie, rămânem greoi
Cu mii de iluzii, cu vise, cu ploi, cu gheaţa şi sloiuri
Cu focul arzând, cu vinul prea fiert şi cu „ce-ul” în gând.

Rămânem şi goi prin casele noastre, ne spunem povesti
Jucam nişte cărţi, aprindem în candele, iubiri despuiate
Parfum monoton, şi muzica veche, şi vinul prea fiert,
Ce bine formam această poveste prea rece.
În noi, în cărţi indecente, în linişte şi fără fiori.

Ce ploaie, ce toamnă se anunţa în noi.
Ne picură-n gânduri, ne dă cu fiori
Rămânem noi doi, goi.
C-afară-i greoi.