Articole Similare

Copilul meu a salvat lumea: a mea, a sotului meu și povestea noastră.

Copilul meu a salvat lumea: a mea, a sotului meu și povestea noastră.

A story…a real story.

C:    -Dacă nu ar fi fost copilul acesta, aş fi fost de mult timp divorţată, aşa cum sunt şi altele De când am născut, lumea mea s-a schimbat şi cred că, şi a lui. Ne-am descoperit alte calităţi, am început să-l privesc cu alţi ochi, şi parcă, uşor, uşor… relaţia noastră a devenit mai frumoasă, atunci. I-am descoperit calităţile de tată, am descoperit alt zâmbet, am descoperit cum devenisem într-un timp foarte scurt mamă. Dacă nu ar fi fost acest sentiment cel mai frumos lucru din lume, relaţia noastră, veche de când mă ştiu, s-ar fi transformat rapid în doar două hârtii semnate aproape la întâmplare. Copilărisem împreună, eram frumoşi împreună, uneori prea frumoşi, aveam o relaţie perfectă împreună. Devenisem prea perfecţi, o relaţie consumată de perfecţiune şi de prea mulţi ani. Nu mai încăpea nimic în gândurile noastre, nici măcar senzaţia de plictiseală, sau monotonie. Devenisem aşa, o bulă, formată dintr-o peliculă foarte subţire, pe care aş fi putut să o sparg în mii de bucăţi, la cea mai mică ceartă. Dar nici ceartă nu mai există, nici ţipetele şi nici nevoia de a ne lovi cu pumnii, capetele. Existam! În acelaşi pat, în aceleaşi camere ticsite cu amintiri, în baie, în lenjeriile intime, în tot. Doar existam, corpurile noastre consumându-se, din când în când… la nevoie. Am rămas însărcinată pentru că el şi-a dorit, iar datorită unor probleme ginecologice, eu credeam că nu voi rămâne însărcinată. Şi am rămas, minunea înfăptuindu-se chiar când mă gândeam cu tărie că voi divorţa. A căzut o lacrimă, au căzut trei, au căzut…treizeci şi trei. Aproape că nu ştiam cum să fac şi dacă sunt pregătită. Nu ştiam nimic, iar această minune salvase povestea noastră.

Povestea liber, fără niciun resentiment. Mă privea fix, cu ochii ei negri, prea frumoşi. Iar cu mâinile fine, îşi aranjă bretonul din dreptul frunţii. O credeam! Şi nu ştiu de ce. Dar sinceritatea ei, mă făcea să o cred şi, în acelaşi timp, să o înţeleg. Povestea haotic, iar în vocea ei simţeam o oarecare durere amestecată cu putere, nemulţumire amestecată cu regret.

C:     – Draga mea, dacă nu ar fi fost copilul acesta, eu aş fi divorţat de mult. Nu sunt nici prima, nici ultima femeie din lume. Asta este, poveştile perfecte nu au întotdeauna un final fericit. Acest copil m-a salvat pentru că aşa am înţeles calitatea femeii întregi, l-a salvat pe soţul meu, pentru că, aşa, am reuşit să îi descopăr şi alte calităţi. A salvat povestea noastră, pentru că aşa am înţeles că şi drumurile separate pot întregi poveşti. Povestea noastră s-a terminat acolo unde trebuie. A fost salvată de un copil, a fost să fie prelungită atunci de o vietate, doar pentru a-i vedea şi celelalte valori, defecte, însuşiri.

C :   -Copilul meu a salvat lumea: a mea, a fostului soţ şi povestea care dacă nu ar fi fost, nu aş fi reuşit să o mai povestesc.

C:    -Atunci nu am divorţat, dar am făcut-o peste câteva luni, pentru că deja perfecţiunea nu mai încăpea în bulă. Totul a explodat iar noi am rămas fericiţi în lumea noastră, în poveştile noastre, separate. Acum copilul nostru este fericit! A salvat lumea noastră, eu devenind împlinită şi fericită, iar el, liber, aşa cum şi-a dorit.

A:    Nu ştiu ce înseamnă să ai un copil. Dar dacă aş avea unul, mi-aş dori să fie fetiţa, iar dacă ea va exista în povestea mea, mi-aş dori şi ea să salveze lumea! Toţi copiii pot salva lumea, indiferent de situaţii, indiferent dacă totul se întâmplă separat. Lumea noastră este unică, exact cum dorim noi să o creăm, iar dacă ea poate fi salvată, atunci să îi lăsăm pe copii să o facă.

Alexandra Gheorghe
ADMINISTRATOR
PROFIL