De ce rugăciunea virtual?

De ce preoţii au conturi de facebook şi, îşi postează poze în timp ce slujesc în biserică? Nu vreau să afirm că ei nu ar trebui să aibe o viaţă personală şi umană, dar pozele postate din timpul slujbei mi se par, de-a dreptul, exagerate. Poate mă ajută cineva cu nişte răspunsuri mai clare, pentru ca pe mine mă depăşesc. Şi eu mă rog şi, cel mai des, eu o fac în intimitate, fără să mă expun şi fără să demonstrez întregirii ca eu ştiu să mă rog. Să îmi fie cu iertare dragilor, dar rugăciunea se ţine cu smerenie, fără ca toată lumea să afle lucrul acesta. Reţele de socializare au rolul de a forma prietenii, de a te face să zâmbeşti, de a învaţa lucruri bune unii de la alţii, nu de a expune imagini cu slujbe bisericesti, rugaciuni etc. Pentru acestea sunt alte locuri.

Rugăciunea este a minţii şi a inimii. Tu, când te rogi, intră în cămara ta, pentru că abia acolo vei şti că mintea a intrat în inima. Această rugăciune virtuală, înaltă, este o rugăciune de mândrie, o rugăciune pe care Dumnezeu sigur nu o primeşte. Rugăciunea sfântă, fără mândrie, fără expunere, rugăciunea cu tine şi cu cel mai curat loc al tău, inima.

Rugaţi-vă cu smerenie, simplu, fără mândrie. Inima este lăcaşul minţii şi doar atunci, în momente tale de linişte vei putea adăposti o rugăciune sfântă.

Măcar rugăciunea să rămână în intimitate. Restul a fost deja destupat.
Sărbători cu iubire!