Dragostea ta a distrus sunete, iar vocea mea a îmblânzit emoţii, ne-am luptat să învingem balauri, am conviețuit chinului, am zbierat povesti fără sfârşit, ne-am compus cele mai frumoase amintiri, iar pasiunea în cele din urmă, a învins. Şi-a ascuţit unghiile şi a pătruns meticulos în corpurile noastre. Ne-am astâmpărat din vicleşuguri, iar dezordinea din gânduri, acum s-a desluşit. A căpătat un sens şi o valoare, a luat proporţii frumoase şi, uşor, uşor a apucat calea cea bună. A lăsat emoţiile să o aşeze ordonat, după culori, începând de la deschis la închis, începând de la materiale de proastă calitate, până la mătase pură, fină, ce alunecă frumos pe piele. Dragostea ta le-a parfumat, iar eu apoi le-am îmbrăcat. Îţi port parfumul, iar tu îmi vei purta pasiunea. Îţi voi respira dragostea, iar tu îmi vei stăpâni emoţiile.

Suntem un impuls al vieţii, dragule! Îmblânzim demoni şi frici. Descoperim adevăruri adânci şi ne acceptam aşa cum suntem. Lăsăm timpul să treacă în favoarea noastră, iar oamenilor le demonstrăm că suntem o rutină prielnică, că deşi uneori îngheţam, sau plângem. Deşi uneori ne vorbim urât şi spunem prostii, deşi lumea vorbeşte despre noi că suntem ciudaţi şi că dansam prea mult, încă supravieţuim.

Mă dor cuvintele uneori, iar gândurile mele aproape poarta lupte supreme de atâtea ori câştigate. Suntem pierduţi în lume de prea multe ori şi de atâtea ori ne găsim. Strigam după demoni, anulam energii, izgonim păcate. Mă dor cuvintele pentru ca de atâtea ori am impresia că îţi spun acelaşi lucruri, că am devenit monotonă, că repet şi că nu mai ştiu ce să-ţi spun. Scormonesc de prea multe ori după tine şi de atâtea ori te-am găsit simplu, fără să mă complic şi fără să mă doară capul.

Dintre o mie de cuvinte, care de atâtea ori m-au durut, dintre o mie de demoni, care de atâtea ori m-au omorât, dragostea ta a vindecat, eu înviind de fiecare dată. Din căldura pielii tale eu am înţeles ce este pasiunea, iar tu, din demonii mei, ai învăţat cum să mă îmblânzeşti…