Promit să merg până la capăt! Făgăduiesc că, niciodată nu mă voi abate de la drumul meu, îl voi parcurge cu paşi sârguincioşi !
Aşa am pornit cu adevărat în viaţă, după ce copilăria a părăsit întregul trup pregătit pentru drumul făgăduinţei. Aşa am promis şi cred că, am reuşit să mă ţin de cuvânt.
Ţin să mărturisesc că, încă sunt proaspătă pe acest tărâm îmbelşugat şi destul de necoapta în tainele vieţii şi ale scrisului. Greşelile încă le fac şi, nu mă pot abţine de la obiecţii. Sunt socotită o femeie ageră şi zurlie, chiar dacă scrierile nu mă dau de gol. Cunosc două limbi: prima o vorbesc deschis şi înţepat şi, a doua – scriu ce ochii minţii nu mă lasă să vorbesc. Am sufletul plin de iubire care aşteaptă să fie dăruită, de speranţă că voi reuşi să îmi îndeplinesc visul şi, tristeţe, aşa cum fiecare în parte o purtăm. Sunt un om simplu, cu nădejde şi frica de Dumnezeu.
Etapele parcurse de mine, de noi, au fost multe. Am reuşit să o iau de la zero în patru ani, de atâtea ori câţi alţii nu au reuşit într-o viaţă. Am ajuns printre străini, în locuri în care nu credeam vreodată că voi ajunge, departe de prietenii de o viaţă şi de locurile mele natale. Am colindat ţara pentru că, probabil aşa a trebuit să se întâmple, pricinuită sorţii, să culeg aceste „patimi” pentru a le împărtăşi cu drag mai departe. Trei oraşe am schimbat pe parcursul acestor ani, total diferite între ele. Am parcurs trei origini ale ţării, cunoscând oameni diferiţi şi locuri despre care pot povesti. Am schimbat şase acoperişuri, şase locuri diferite, în care mereu şi mereu alcătuiam altă poveste.
Mereu am fost pe fugă şi mereu am întâlnit oameni noi. Trecerea timpului şi, obişnuinţa locurilor natale m-a făcut oarecum să fiu mai selectivă în alegerea celor ce îmi vor fi aproape. Puţini au fost şi puţini vor rămâne. Printre figuri mascate, suflete mult prea triste pentru a accepta vindecarea, vieţi mult prea dezordonate, am găsit şi prietenii care mii căutam de o viaţă. Oameni ce mi-au demonstrat contrariul vieţii. Persoane dragi pe care acum le voi lăsa din nou în urmă, urmând să o iau de la zero a treia oară.
Poate, aceste etape subscrise vieţii mele, nu sunt doar nişte haotice şi simple întâmplări, ci cu siguranţă nişte ponegriri pe care, timpul cu siguranţă mă va ajuta să le tipăresc într-o carte, într-o altă carte.
Alexandra Gheorghe
