Articole Similare

Fragment erotic ”Amantele Trecutului” .

Fragment erotic ”Amantele Trecutului” .

”Suntem amândoi întinși pe pat. Eu cu fața în sus, iar el pe o parte cu mâna dreaptă încă pe mine. O plimbă haotic, când peste sâni, când peste abdomen, apoi mai jos. Își lasă capul pe pernă, apoi ușor și-l mișcă până la gâtul meu. Adulmecă acolo o perioadă, apoi îmi ia lobul urechii între buzele lui cărnoase. Închid ochii, iar un fior care nu îmi este deloc străin îmi apasă starea. Odată cu el căldura îmi cuprinde corpul, pasiunea lui adâncindu-se, înmulțind trupul meu în milioane de plăceri încă neexplorate. Mă privește în ochi cu patimă, apoi intens se apropie de buzele mele cu ale lui. Îmi înșfacă diabolic și parcă înfometat sânii cu mâinile, îi gustă cu vârful degetelor, iar apoi disperat se năpustește asupra lor cu limba și buzele. Îi linge și îi suge hain, iar din când mă privește în ochi. Eu mă zbat în feerie și simt în partea de jos a bazinului cum mă scurg, caută în mine cu degetele pasiuni ascunse, când le găsește îndeasă ușor. Corpul meu se mișcă fluid, în cercuri ghidate de către el. Ochii lui mă sfidează și parcă cu ei caută pe corpul meu răspunsuri. Le caută peste tot grăbit, fără răbdare și răgaz. Mă răscolește de parcă este convins că undeva va găsi o comoară. Este sârguincios și nicio părticică din corp nu o lasă neexplorată, convins că undeva, înlăuntrul meu își va afla răspunsurile. Îndeasă tare până înțelege că eu sunt fericită, apoi continuă până o găsește pe a lui. Simt cu toată stăpânirea mea cum mă pierd, își dorește asta, știu, iar cu instincte animalice mă întoarce de mâini să-mi admire spatele și fesele. Mângâie ușor, iar apoi își înfige ușor brutal tot membrul în mine. Își dorește să țip, mă pătrunde adânc cu mișcări scurte, de parcă acolo este toată fericirea lui…”


Cartea erotică o poți găsi aici: https://stylishedbooks.ro/amantele-trecutului-pachet


 

Alexandra Gheorghe
ADMINISTRATOR
PROFIL