– Alice! Uite o stea căzătoare! Şi mă făcu să întorc capul, către mâna cu, care încerca să îmi arate locul. Pătrunsă de curiozitate întorc rapid capul, iar el, şarmantul, hoţul de sentimente, necunoscutul şi înfiorătorul mă sărută pe furiş ţinându-mi cu ambele mâini capul. Începuse atât de uşor, deşi avusesem un moment de repulsie, el mă forţa şi făcu în aşa fel, încât, pasiunea să mă cuprindă. Îşi lipi buzele lasciv de ale mele, îmi contura cu degetul forma lor, iar apoi, cu avânt, începu să mă sărute. Devenise plapuma mea, fiorii mei, respiraţia şi chinul de care nu mă puteam dezlipi. Simţeam cum mă topesc uşor sub el, sub corpul lui care deja mă acoperise. Mâinile se plimbau răzleţ, lăsându-mi o parte din trup la vedere. Respiraţia noastră se accentua, uşor împingându-ne spre o scenă de dragoste. M-am lăsat cuprinsă de el, ochii deschizându-i din când în când, doar pentru a-l privi. Simţeam peste mine, tot, degete, buze, limba, dinţi, foc şi extaz. Mă dezbrăcase de tot, lăsându-mă aşa, privindu-mă, analizându-mă. Eu tăceam şi priveam temător în ochii lui. Parcă nepăsător de frig, nu dorea decât să mă vadă, să mă prezinte întregului munte, să mă guste aşa, dornică de căldura corpului său, încă acoperit de haine.