Suportă-mi nostalgia şi lasă-te cuprins de spaima mea. Foloseşte-ţi simţurile şi energia, încearcă să mă atingi dar fără să îţi mişti mâinile. Ascultă-mi respiraţia şi bătăile inimii cum se accelerează atunci când tu mă priveşti, analizează-mi mişcările şi prefăte că nu îţi pasă. Eu te voi privi de acolo, de pe scaunul acela din lemn. Voi forma în şezutul său gaură şi voi aştepta până la ultimul răsărit atingerea ta. Să nu îmi iei aceste cuvinte drept o declaraţie de dragoste şi, te rog, să nu înţelegi că eu deja m-am înduioşat după simţurile tale. Să nu îmi înţelegi greşit alegerile şi, pretinde că deja ne-am cunoscut prea mult, chiar dacă nu ne-am atins. Pretinde ca, dacă privirile noastre deja s-au intersectat, deja ne cunoaştem. Deja pasiunea există şi ne stăpâneşte fiecare firimitură a corpului nostru.

Încercă această cacealma! Hai să pătrundem într-o lume nebună, să ne prefacem străini, dar noi deja să ne cunoaştem prea bine. Să fim iubiţi, iar noi să nu ne fi atins deloc. Rezistă! Îţi voi dovedi pe parcurs că merită. Gustă această parte a corpului meu, această plăcere, iar eu îţi voi analiza atent fiecare parte a minţii tale.
Mă voi gândi la tine, nu neg! Şi cu siguranţă peste mine vor năpusti un amalgam de sentimente. Unele înţelese iar altele foarte vagi. Mă vor chinui şi aproape că mă vor conduce spre convalescenţă. Voi fi drogată şi neînţeleasă, ameţită şi prea puerila. Exact ca un copil.

Hai, gustă-mi această noemă. Lasă-mă să îţi vorbesc doar prin intermediul vinului, să mă prostesc şi să privesc lasciv în gândurile tale. Să dansez, iar tu doar să mă priveşti. Să mă vezi fericită şi frumoasă. Să îţi doreşti să mă atingi, dar cuvintele tale să o facă mult mai bine. Vorbeşte-mi, respiră-mă şi trage-mă subtil în piept. Acolo în inima ta, din care nu îmi doresc să ies prea curând.