Articole Similare

Mă aflu la o zi depărtare.

Mă aflu la o zi depărtare de locul meu, locul în care, fără să exagerez, mi-aş dori să îmi pierd ultima suflare. Mă aflu la o zi depărtare de cel mai frumos loc, cea mai frumoasă istorie şi cele mai minunate gânduri. Mă aflu la o zi depărtare de oamenii care mă iubesc, de locurile care abia aşteaptă să mă revadă.

Deşi, în ultima perioadă am fost destul de agitată. Pierdută prin gurile rele, mestecata cu nervi, asemeni unui aliment stricat, de unii, alţii – am reuşit să mă liniștesc, să îmi pun zâmbetul perfect, drept accesoriu, să îmi arcuiesc ridurile expresive şi să demonstrez întregirii, oamenilor care cred că eu înaintez spre un drum greşit, că eu, persoana în care ei nu cred, cea în care ei, vor doar să lovească, deja a reuşit! A reuşit să înveţe că iubirea, chiar şi pentru cei care nu o merită, este cea mai bună răsplata. Că sentimentul de compasiune este reciproc, iar dacă mă întorc acasă, acolo unde copilăria mea a avut cea mai fericită poveste, voi zâmbi, din nou, aşa cum zâmbeam şi atunci.

Mă aflu la o zi depărtare de apusului soarelui după munţi. Îmi pregătesc sârguincios gândurile, mi le notez, îmi pregătesc zâmbetul perfect, amintirile şi, îmi mai pregătesc şi anii, anii trecuţi, anii în care eu, acolo am crescut şi, deşi sunt rătăcită prin alte locuri, nu am uitat nicio secundă de unde am plecat, ce oameni am cunoscut şi câte dealuri am urcat împreună.

Poate că, în fiecare rând scris de mine, aici, te regăseşti şi tu, cititorule! Poate că am copilărit împreună, poate că deja știi ce înseamnă dorul şi, poate că, zâmbetul acela perfect, despre care vorbesc mereu, l-ai avut şi tu, odată cu mine, acum mulţi ani. Poate că anii au trecut, cititorule… şi, poate că.. nu ne cunoaştem sau ne-am cunoscut prea mult, poate ne-am iubit, poate ne-am urât, sau, poate, nici măcar nu te interesează de mine, dar un singur lucru, ţin să precizez, cititorule. Indiferent de locurile în care ne aflăm, departe sau nu de casă, sentimentele rămân aceleaşi, chiar dacă tu încă nu le înţelegi. Eu rămân în continuare, aceeaşi boemă, aceeaşi fată care iubeşte, iartă şi trece mai departe. Oamenii, indiferent de statura lor, pentru mine rămân pe acelaşi piedestal, pentru oricâtă ura, neînţelegere, ranchiună, am purta unii pe alţii, până la urmă, cu toţii, tot de acolo am plecat şi într-un sfârşit, tot acolo vom ajunge, indiferent de etichete.

Pe mine, momentan, mă desparte o zi de dor, de casă şi de muntele pe care abia aştept să îl urc. Voi urca Ceahlăul, iar acolo, promit că îmi voi lăsa toate ponegririle. I le voi încredinţa muntelui, le voi pierde prin vânt şi printre crestele munţilor.

Îmi voi pune zâmbetul perfect, de copil şi voi retrăi ce am fost odată!

Alexandra.

Alexandra Gheorghe
ADMINISTRATOR
PROFIL