Am trăit de atâtea ori în sute de feluri şi am fost pătrunsă de zeci de sentimente. Mi-am fost şi durere, şi chin, şi prea multă bucurie ori tristeţe. Am călcat pragul supărărilor şi al frustrărilor, am fost copil şi femeie, om şi păcat dar încă nu am fost de ajuns, încă nu mi-am îndeplinit ţelul. Mi-e frică de moarte pentru că iubesc viaţa prea mult, pentru ca înaintea ei încă nu am încercat toate durerile, pentru că încă mai am de învăţat şi de pierdut, de câştigat şi de a fi fericită.
Mă sperie acest gând pentru că aleg de foarte multe ori fericirea. Pentru că îmi place să lupt şi să greşesc să învăţ şi să descopăr.
Nu mă lăsaţi fără viaţă şi alungaţi departe acel cuvânt care începe cu M. Nu-mi pomeniţi de el şi lăsaţi-mă pana în ultima secundă să mă bucur de pomii înfloriţi şi de cer. Lăsaţi-mă să fiu sinceră şi tăioasa, rea şi ageră în priviri. Să iubesc bărbaţii şi femeile, dulciurile şi vinul roşu. Lăsaţi-mă să urc munţii şi nu-mi omorâţi plăcerea de a dansa.
Pentru mine moartea este ca un vis urât, o trăire pe care încă nu o pot primi în gândurile mele. O stare nefirească. Mă sperie gândul acesta pentru fiecare în parte, nu doar pentru mine. Mă dor oasele şi carnea, ochii şi mâinile, mă doare tot când mă gândesc ca unii se sfârşesc înainte de a trăi cu adevărat.
Aş trăi o sută de vieţi doar pentru a muri pentru fiecare în parte. Aş trăi o mie de suflete, doar pentru a lăsa pe alţii să se bucure de tot ce această viaţă ne ia sau ne dă.

Vreau viață! Nu muriți înaite de a trăi cu adevărat, adică chiar dacă trăiți și simțiți că vă agățați doar de un fir de ață, luptați! Trăiți, trăiți tot ce vă înconjoară. Bucurați-vă de tot ce sunteți si de tot ce vă doriți să ajungeți. Nu muriți în fața vieții mai devreme decât ar trebui. Trăiți veșnic prin tot ce ați clădit și nu muriți niciodată.


Photo: Alex Busu