Nu ti-am cerut prea multe lucruri,
Ti-am spus doar: „Orice-ar fi sa simti
De vrei de mine sa te bucuri,
Sa nu ma minti!”

Nu ti-am cerut, in somn strajer
Sa-mi fii, cand clipele cuminti
Urzeau vreun vis. Ti-am spus: „Iti cer
Sa nu ma minti!”

Cand fruntea-mi mangaiai incet
Rostind, adanci soapte, fierbinti,
Eu te rugam, lipit la piept,
Sa nu ma minti…

Nu ti-am cerut cand sufeream
Sa ma saruti ori sa m-alinti
Un singur lucru iti ceream:
Sa nu ma minti!

Cand fruntea-n negura-ti vedeam
Si te rugam sa-mi spui ce simti,
Intotdeauna-ti aminteam
Sa nu ma minti…

Ti-am spus: „Iubirea-mi de-ti-e draga,
De-n joc e cerul cu-a lui sfinti,
Si-n cumpana de-i lumea-ntreaga,
Sa nu ma minti!”

Nesocotind ce te-am rugat
Cu-atat de calde rugaminti
Ai spus ceva….si ai uitat
Sa nu ma minti…


-Morgenstern-

De ce uram cu totii ceea ce oamenii iubesc uneori cel mai mult? De ce suntem nevoiti sa ranim?De ce totul e invers?De ce ascultam prostii,de ce iubim?De ce se face ca iubirea sa devina complicata? De ce totul nu e simplu si frumos? De ce trebuie sa ne sacrificam vietile pentru a face altora viata mai usoara?Vrem sa micsoram suferinta, nestiind ca ea este doar o lupta crancena intre bine si rau, nestiind ca totul este o incercare, nestiind ca trebuie sa rezistam!Nimic nu stim pe lumea asta, totul e scris de maini marete, facandu`ne pe noi neputinciosii sa fim doar creste cititoare de bine si de rau.

 Nici nu intelegem ce se scrie, e doar ceva frumos, sensibil, purtandu-ne adeseori pe valurile iubirii si a melancoliei.Sunt randuri cu intelesuri multe, altii le vad ca pe o hartie, altii ca pe o carte straluncida plina de omagii si cultura aduse noua, oamenilor astia care suntem de o viata intreaga doar simpli trecatori pe o strada larga neagra si o hartie alba.