Articole Similare

Oglinda cugetarii mele eterne…

Îmi închipuiam gândurile mici spre o lume nemaiîntâlnită. Gândeam necunoscut şi îmi priveam chipul ne fardat, în oglinda din camera luminată de razele soarelui. Mă uitam fix, ţintindu-mi căutătura asupra celor din oglindă. Îi priveam ca şi cum aş fi vrut să îi întreb unele lucruri, să îi blagoslovesc, ori să le zâmbesc, ori să le povestesc din amintiri, din întâmplări petrecute împreună. Pierduţi în amintirile noastre, deodată îi văd licărind şi, un cristal căzu pe obrazu-mi drept. Se scurge încet, strălucind parcă, dându-mi sclipirea de care aveam nevoie. Oglinda ovala îmi găzduia chipul afundat, iar ochii mi-i vedeam dubluri verzi, strălucitori acum.Îmi ridic mâna şi ating cu vârful degetelor subţiri imaginea celor din oglindă. Ii mângâi, iar apoi încet şi în şoaptă rostesc:
– Voi, sunteţi oglinda mea, voi îmi sunteţi şi durere şi, bucurie. Aşa visez, aşa demonstrez lumii întregi cine sunt… Dacă timpul îmi va schimba chipul şi îl voi privi cum se schimonoseşte, de voi nu îmi este teamă. Veşnic veţi rămâne o oglindă ce va demonstra trecutul şi prezentul.
I-am căutat îndelungat,
În strălucirea dimineţii.
Şi i-am găsit neîncetat,
Chiar în oglinda vieţii.Ei ascundeau durerii mii,
De licăriri răzleţe.
Şi astupate vrând-nevrând,
Doar picurau din când în când,
Din oboseala vieţiiDin lacrimi, din suspin,
Şi din iubire.
Noi le redam încet,
Încet…
Imaginea ascunsă,
După oglindă nemuririi.

 

Alexandra Gheorghe
ADMINISTRATOR
PROFIL