Nu am nevoie de prea multe lucruri să fiu fericită şi împlinită.

Să pot înţelege lucrurile de care sunt capabilă, mă fac într-adevăr fericită. Să îmi pricep rolul în această ambuscadă socială, să îl parcurg cu sârguinţă, devenind mai apoi un discipol eminent al acestei seminţii.

Mă socotesc mulţumită atunci când reuşesc să înţeleg oamenii, să mă lupt cu metehnele lor, să le descifrez pe chipuri, poveştile nerostite la vremea lor, vremuri ascunse în spatele ochilor.

Fericirea oamenilor fericiţi, nu a celor îmbolnăviţi de furie în exces, de răutate şi mânie, a celor care nu reuşesc să preţuiască un strop din „nimicul” pe care, cred ei, nu îl au.
Să învăţăm să fim fericiţi şi, să ne bucurăm până la urmă de darul primit. Viaţa!

Mărunţişurile vieţii, acele amintiri strânse în timpul tău, acele suveniruri păstrate cu drag în primul sertar al sufletului. Trebuie doar să le căutăm şi să le înţelegem, să ne bucurăm că există.

Fericirea noastră se molipseşte. Dacă voi veţi fi fericiţi, atunci şi ceilalţi părtaşi al câmpului de luptă se vor bucura de victorie, astfel, înţelegând rostul fericirii în această ambuscadă socială.

Eu îmi desenez fericirea, o colorez inconştient, o pigmentez îngroşat apoi o las aşa, admirând la nesfârşit o imagine care mi-ar putea schimba viaţa.

Fericirea va fi perfectă atunci când o aveţi, restul sunt doar patimile ei, chinuri duse la sfârşit doar pentru a deveni perfectă.