Graţios mă ocoleşti cu privirea ta,
Neînţeles de zâmbăreaţa.
Te furişezi, asemeni unui hoţ de sentimente,
Printre gândurile mele sterpe,
Mă păcăleşti intens cu ochii tăi imenşi
Mă scuturi de dorinţe, de ifose şi fandoseli
Mă părăseşti de gândurile nechibzuite
Şi mă prefaci în Zen…

Filozof devin în cadrul tău sublim
Şi mă susţii, atât de fin
Pe braţele cugetării
Ţinând în grija-ţi nerăbdării
Eternele-mi dezamăgiri.

Unde te furişezi, de ce mă ocoleşti?
Rămâi ştrengar la mine-n suflet
Şi părăseşte-mă de tot
De ale mele gânduri
Frânte…