Doamne iartă de-ţi greşesc
Şi în gândul meu doar neguri vezi
Doamne…Iartă-mi neputinţa
De a-nţelege din mulţimi.
Din orgoliile lor, de sfrijiţi şi
Obosiţi.

Doamne! Lasă-mi cu iertare
Nu mă pedepsi prea tare
Sunt netrebnica, confuză
Nu mai ştiu să fiu o muză.
Nu mai ştiu să înţeleg
Oamenii să-i preţuiesc.
Nu mai ştiu să fiu o doamnă
Când mulţimea mă condamnă.

Ştiu să cânt, să râd, să plâng
Ştiu să scriu şi să vorbesc
Şi mai ştiu, cu-ntelepciune
Să mă rog la tine Sfinte!
Să îmi dai o cârmă tare
Să mă ţină pe picioare
Să îmi dai o rugăciune
Să mai uit de pizma lumii.

Iartă Doamne. De mă plâng!
Dar astăzi şi puterile se duc
Şi mă lăsa fără vlagă
Fără să-nţeleg o iotă.
Din această socoteală
Pusă fără îndoială
Să-mi provoace stăruiala.

Doamne!
Iartă de-ţi greşesc
Dar şi eu. Tot om mă cred.