Întocmesc timpuriu aceste rânduri şi cu fericire îţi spun că de mult le gândesc. Le-am scris mai întâi cu degetele minţii, am încercat să le iscălesc, dar încă nu găsesc sfârşitul.
De mult ţi-am spus…
– Să ştii că îţi voi scrie o scrisoare!
Iar tu mi-ai răspuns încă pus pe gânduri…
– Ce fel de scrisoare?!
– O scrisoare publică…
– Şi… mă vei critica?!
– Mmm, încă nu ştiu. Probabil îţi voi transmite tot…
– Deja ştiu tot… Îmi spune el amăgindu-se
– Nu ştii nimic…
Zâmbetul tău fals, ţigara şi doza de bere asistau la un teatru nocturn, actorul principal fiind atunci eu… Îţi simţeam mintea cum se zvârcoleşte, curios încercând să mă desluşeşti.
– Nimic nu este uşor pe această lume… nici măcar eu, chiar dacă m-ai cucerit atât de repede.
Râdea şi sorbea fumul acela puturos din ţigara prea lungă. Ahhh, cât îţi urăsc ţigările, mirosul şi faptul că îţi îmbolnăveşti creierul parcă din fiecare fum. Măcar dacă ai fuma mai puţin! Ştiu că nu există aşa ceva şi ştiu că aşa te-am cunoscut, primul tău zâmbet doar mi-a fost aruncat dintr-o ţigară. Aşa te iubeam atunci, încât acceptam inconştient toate aceste… Şi acum te iubesc, dar nu inconştient. Acum te iubesc folositor, încercând cu toate cele reproşuri să te ţin lângă mine, atât cât o să stau şi eu lângă tine.
Purtăm deja în spate corvoada anilor trecuţi parcă prea repede. Cât aş vrea să îmi resetez spaţiul şi timpul, gândurile, anii – şi să mă întorc iarăşi la tine plângând copilăreşte. Acum ne-am transformat… ajungând gâfâind şi petrecuţi de întâmplări sarcastice, în miezul unei relații fericite, uneori demnă de invidiat. Indiferent de fapte, de goliciunea întâmplărilor petrecute sau nepetrecute împreună am alcătuit Întregul şi, aş dori să îl realizezi, să îl gândeşti şi să laşi lumea „cailor verzi pe pereţi” acolo… ştii tu unde… Nu mai încape îndoială, am crescut! Iar vremurile noastre sunt puzderie de mizerie şi praf. Frecvent, trebuie să facem curăţenie în spaţiul nostru, în întregul pe care împreună am reuşit să îl formăm. Mă bazez pe tine, pe puterea ta de bărbat, pe forţa ta că ai să mă ajuţi să îmi ţin gândurile şi trupul ferit de murdărie. Doar ştii… îmi place curăţenia 🙂
Am început deja scrisoarea, am început să îţi ţin teorie şi parcă te văd deja încruntat şi nervos. Calmează-te, nu ţip şi nu vorbesc, nu gesticulez cu mâinile şi nici nu mă strâmb, aşa că nu încerca să mă imiţi! Acum scriu, cel mai drag lucru dedicat mie, aşa că te rog citeşte-mă şi lasa nervii pentru nimic… Nu îţi voi reproşa, nu vreau să te schimb, vreau doar să te ţin lângă mine. Sunt multe lucruri inutile crescute parcă la infinit în lista mea de aşteptări- aşteptările mele de la tine, adunate acolo în linişte, strânse folositor, poate peste ani. Cu toţii avem aşteptări, mai ales noi femeile gălăgioase, dar acum depinde şi de felul lor. De exemplu, o primă aşteptare ar fi tăcerea, chibzuinţa de a gândi în linişte şi de a calcula satisfăcător problemele. Vreau să înveţi să le faci faţă, ştiu eşti prea bun, eşti prea blând şi încă nu poţi accepta răutatea oamenilor. Nu vrei să lupţi decât cu gândurile tale, duşmanilor dându-le satisfacţia bunătăţii, crezând că toate se vor rezolva de la sine. Dragostea, iubirea noastră, durerea, ele da! Se rezolvă de la sine, dar oamenii nu! Oamenii de acum trăiesc independent, iubesc doar pentru că aşa au auzit, trăiesc doar pentru că li s-a dăruit viaţa. Tu, în schimb, trăieşti pentru mine! 🙂
Dacă deja te plictisesc şi nu mai ai răbdare să citeşti, poţi lua o pauză… fie cum vrei tu… de ţigară!
Când te întorci, să fii pregătit, îţi voi povesti cum mi-ar plăcea să fii, nu să te schimbi, doar să te adaptezi mie! Ştiu că deja îţi cer prea mult şi, după ce că, ţi-am furat şi cel mai ascuns sentiment, acum arunc şi cu pretenţii în tine. Dar ce să îţi fac, te-am avertizat de la început cum sunt femeile!
Acum te tot întrebi… ştiu… Să mă adaptez eu ţie? Cum vine asta?
Necrezut de simplu dragul meu, dacă aştepţi să termin de scris toate aceste cuvinte imposibile, poate la sfârşit îmi vei realiza străduinţa aceasta. Nu este uşor să alcătuiesc acest buchet spinos şi să ţi-l înmânez, tocmai acum în prag de primăvară. Acest imposibil al tău „eu” doreşte adaptarea ta – mie, doreşte clasicul „noi” înfăptuit de eterna „comunicare”.Aş vrea să facem un pact, dar ştiu că nu o să ţină, aşa că te las pe tine dragul meu să gândeşti şi să alegi pentru noi. Tu ştii cel mai bine până unde poate merge iubirea noastră, ştii că suntem unici şi fără noi amândoi, împreună comunicând şi învăţând, lumea noastră s-ar prăbuşi. Ştiu că suntem diferiţi şi că orice femeie vie pe acest pământ exagerează cu plimbări şi romantisme, dar eu mă încred sincer în aceste fapte care ne salvează relaţia. Aerul ne oxigenează creierul, ne ajută să eliberăm din energia negativă, natura ne face mai buni dându-ne prilejul să ne discutăm, să retrăim copilăriile.

-Acum chiar aberezi! Ştiu… dar îmi consider aceste cuvinte scrise, folositoare peste ani, stampila pusă pe vecie asupra relaţiei noastre, cuvinte care poate acum nu au rost, dar care poate peste ani vor fi totul! Exagerezi, vorbeşti şi uiţi să te opreşti, niciodată mulţumit, mereu nervos şi agitat, aşa eşti!! Şi nu bolti ochii ăia verzi la mine, doar ştii că sunt sinceră şi prefer să nu te menajez, ştii cine sunt şi că aceste lucruri mă definesc. Tu ştii ce mă face fericită dar eu încă nu ştiu care îţi sunt fericirile.
Şi parcă acum îţi citesc în gânduri, un răspuns răzbunător „îţi voi scrie şi eu o scrisoare, dar nu publică”. Aştept cu nerăbdare acest moment, care probabil va atinge apogeul relaţiei noastre şi bucuros se va lăsa cu multe nopţi pătimaşe nedormite. Aştept să te gândeşti la mine, scriind… poate aşa ai să vezi ce frumos este.
În rest ştii, mă ştii, mă ai şi mă înţelegi cu totul. Mă bănuiesc cea mai fericită femeie de pe pământ să te am alături… şi nu o spun ca o dedicaţie, o spun pentru că, conştientă fiind, nu cred că Dumnezeu ar fi putut să îmi încredinţeze o altă grijă, decât pe tine! Rele sunt, bune la fel… împreună vreau să le parcurgem până la adânci bătrâneţi, lăsând adevărul, sinceritatea şi comunicarea să înfăptuiască acest dar. Noi!

Scrisoare dedicată ție, omul pe care vreau să-l iubesc. Toata viața!

A ta,