Articole Similare

Şi ce dacă facem sex în post ? Pe noi ne-a adus cumva barza ?

Eu nu înţeleg de unde ideea asta. De unde şi până unde să fie interzis până şi cel mai frumos lucru care rămas pe Pământ. Nu vreau să îmi neg credinţa, nici pe departe nu încerc să fac lucrul acesta. Am fost crescută şi învăţată să am credinţa în Dumnezeu. Am fost dusă la biserică, am ținut și încă țin post şi, chiar uneori am cântat muzică bisericească. Cu toţii credem în ceva al nostru, cu toţii avem încredere într-o fiinţă supremă şi ne punem nădejdea în clipele grele în cel de sus. Dar eu nu înţeleg de unde această predică: „Să nu faceţi sex în post că este păcat”. Păi dacă îmi doresc să fac un copil şi cum în vremurile noastre este destul de greu să se întâmple iar ziua favorabilă, săptămâna etc. se întâmplă să fie într-o perioadă a postului, atunci ce facem? De ce să fie păcat ca femeia şi bărbatul ei să se iubească, să îşi găsească liniştea, echilibrul, de ce să nu trăim şi de ce până la urmă suntem opriţi să facem sex?

Am citit nenumărate pasaje, am citit şi în biblie, iar eu tot nu sunt lămurită de ce nu avem voie să facem sex în post. Şi mai presus de toate de ce este considerat un păcat? Pentru că, prin aşa zisul post, organismul se purifica şi pentru că vai de mine şi de mine, doamne fereşte să te apropii trup de femeie, de trup bărbătesc, că îţi cad sfârcurile. Nu! Mie nu mi se pare o glumă… mai ales când mă apuc de citit, cine ştie ce scrieri, despre acest mare păcat si gasesc câte in luna și, în stele paragrafe înșiruite, cum că este păcat să fii fericit, mă apucă toți nervii. Cum să fie numit „păcat” fapta care duce atât de frumos spre fericire, spre naştere, spre înfăptuire. Cum să fie păcat să te simţi bine? Păi dacă noi facem păcatul acesta iar ceilalţi milostivi, care deşi afirma cu înverşunare că ei nu fac, dar de fapt înjurăturile, răutăţile, ironiile, minciunile şi invidiile curg gârlă. Atunci despre ce păcat să mai vorbim? Nu vedeți câte răutăți se întâmplă? Păi și dacă mor mâine, vin pakistanezii să ma impuște, mă calcă o mașina ori cine știe ce primejdie mă paște. Atunci cu siguranță nu o să mai fiu judecată că am făcut ”prostioare” în post. Dumnezeu a lăsat femeia si barbatul pentru procreere, a lăsat scris să ne înmulțim și să avem grijă unii de alții. Să fim buni și să ne iubim.

Dragii mei dragi. Eu fac sex în post, da! Şi nu consider lucrul acesta un păcat şi niciun subiect care ar fi trebuit să fie ascuns şi considerat tabu. Eu îmi doresc un copil şi vreau să îl fac acum, cât sunt tânără, să îl cresc frumos şi să îi explic despre toate barierele acestea lumeşti care sunt puse tot de oameni. Probabil de oameni fără prea multă minte, oameni invidioşi pentru fericirea altora. In alt mod nu pot și nici nu doresc să fac un copil, iar eu cu siguranță nu sunt Maica Filofteia si nici barza nu mă găsește pentru mă face fericită.

În zilele noastre este lucru mare să ştii să faci sex, dragoste, cum doriţi voi să ziceţi. Este lucru mare să înţelegi nevoia de a avea un partener, nevoia de a face sex aşa cum trebuie, nevoia de a fi până la urmă om – alcătuit din toate nevoile acestea. Sunt pofte şi plăceri care, după părerea mea, nu ar trebui să fie atât de interzise, ci mai degrabă respectate. Ar trebui să fie interzisă ura, răutatea, invidia, misoginismul plus multe alte lucruri care într-adevăr ar strica aura trupului în timpul postului.

Cât aveţi timp iubiţi-vă. Cât nu… măcar încercaţi. Este PĂCAT să irosiţi singurul frumos rămas.

 

 


Anul acesta particip la Premiile Radar De Media. Dacă iți place ce scriu m-aș bucura să am susținerea ta.

Mulțumesc.

alexandra-gheorghe.ro

alexadnra gheorghe premiile radar 2016

Alexandra Gheorghe
ADMINISTRATOR
PROFIL