Articole Similare

Te-aș lăsa o viață întreagă să ”mă bântui„ nenorocitule!

Te-aș lăsa o viață întreagă să  ”mă bântui„  nenorocitule!

Curg sudori lascive peste trupurile noastre. Se scaldă pielea noastră în agonie. Nu lipsește nimic. Misterul poposește viclean peste așternuturi, iar senzualitatea mă îmbracă frumos.

Te-am turnat astă seară într-o cupă de cristal angoasă, apoi te-am băut fără oprire. Ai curs cu repeziciune prin venele-mi excitate, apoi mi-ai transformat bietul trup într-o excitare debordantă. Încă privești cum mă zbat. Îți face plăcere să-ți ucizi sentimentele pe mine. Privirea-ți face plecăciuni, își închină savoarea în fața trupului meu, mă citește filă cu filă și inventează un orgasm vizual scenografic. Ți-am observat tăria cum îți ghidează farmecul. Se potrivește perfect cu dorințele mele  și simt că ar putea să-mi liniștească tulburările. Te beau, încă te beau. Numește-mă cum vrei! Hapsână, ahtiată, bețivă, urâtă, curvă, vicleană, nu îmi pasă, eu vreau să mă îmbăt cu tine.

Îmi faci semn și-ți citesc pe buze dorința. Degeaba lovești cearșafurile, nenorocitule, ele nu-ți vor geme și nici nu te vor mângâia.

Pășesc pe vârfuri, ca o damă de companie pe care cândva ai plătit-o, spre patul pe care abia aștepți să-l osândești cu păcatele noastre. Îți sunt dezbrăcată cu sânii dansând frenetic după pupilele tale. Mă apropii de orgasm doar după cum mă privești, iar tu nu mai ai răbdare. Mă răsucești, pătrunzi, strângi. Te simt ca pe un păcat pe care dacă nu l-aș fi făcut aș fi regretat toată viața. Mă străpungi dureros, fără milă, de parcă, acolo, în pereții umezi și contractați îți dorești să rămâi si să ”mă bântui„ toată viața.


Cărțile erotice scrise de mine aici: https://stylishedbooks.ro/pachet-amantele-trecutului


 

Alexandra Gheorghe
ADMINISTRATOR
PROFIL