Într-un timp prea îndepărtat, într-o vreme mai mult ocupată de tine decât de restul, tu existai. Ce „privilegiu” pentru lumea aceea şi pentru nenumăratele femei care îţi ocupau aşternuturile rând pe rând. Ce viaţă aproape perfectă, tu, ucigător de femei şi suflete. Criminal în serie, cu sânge rece de femei. Nimicitor şi nepăsător, egoist şi zeflemist. Îţi petreceai timpul asemeni unui haiduc şi lăsai în urma ta numai crime. Pe unde îţi apucai paşii, pe acolo, hop şi crimele tale rămâneau în urmă, nimeni neştiind de tine, putini reuşind să salveze tot ce tu ucideai.
– Mi-a ucis tot! Până şi ultima speranţă de iubire. Nu mai simt nimic, iar în fiecare vis îmi apare. Spune blonda voluptoasă, aproape cu lacrimi în ochi. Nu m-a lăsat goală doar o noapte, m-a secat pe vecie.
…
– Ucigătorul de inimi? Brunetul S? Care mi-a tăiat răsuflarea şi despre care nu am mai auzit nimic, despre el este vorba? Vorbeşte bruneta prea frumoasă.
…
– Pur şi simplu mi-a drogat simţurile. Am rămas în covalescenta, iar de atunci parcă nici nu mai exist. Un criminal!

Vezi? Ai ucis tot, netrebnicule! Egoist şi nimicitor. Fără milă şi răgaz ţi-ai lăsat amprentele peste tot, le-ai dislocat simţurile şi le-ai lăsat fără inimă. Ai răsucit cuţitul în prea multe răni, fără ca măcar să îţi pese. Te-ai dezbrăcat de păcate peste tot, ai lăsat găuri adânci peste tot. Eşti un criminal, un ucigător de suflete, un bărbat pe care nu doar eu îl iubesc, ci mai multe.
– De ce mă iubeşti? Întreabă S. privindu-mă printre fumul puturos de ţigară. De ce mă laşi să te chinui?
– De ce? şi rămân muta, neştiind să răspund întrebărilor. Pentru ca…
– Vezi?
– Da! Văd, te văd şi fiecare secundă fără tine mă chinuie. Iar apoi îmi sorb vinul din cupa…
– Înţelegi atunci?
– Eşti prea sigur pe tine şi pe tot ce faci! Ai ucis prea multe…
-Shht! Eu nu am ucis nimic, crimele mele, nu sunt crime. Pentru că ele şi-au dorit. Dorinţa lor mi-a omorât mie gândirea, iar pasiunea mea, a sfâşiat, probabil atâtea sentimente. Se vor regăsi la un moment dat…
– Sau poate nu…parcă nici nu îţi pasă… Vorbesc eu…
– Ar putea să îmi pese sau ar putea să mă doară. Şi ce aş rezolva? Nimic?
– Durerea lor este pasiune, sentimente sincere pe care orice om le are şi prin care orice femeie trebuie să treacă.
– A, şi eu acum?
– Si tu, da! Doar ca tu vei rămâne crima mea perfectă!
– Da, una pe care nimeni nu o va descoperi?
– Nu!
– Una cu care eu mă voi lăuda. O crimă care demonstrează celorlalte ca eu nu sunt ucigător.
– Ba eşti! Pentru restul. Asta ştiu sigur. Ai ucis inimi şi sentimente iar în mine ai înviat tot.