Îmi înfloreşte teiul, sub zâmbetul
Timid…
Îl simt cum mă doboară şi mă transpune
În declin…
Îmi scapără pe creştet, fiori neînţeleşi
Aproape că mă uita în gânduri nelumeşti.
Nici vinul nu mai ştie pe unde să mă ducă
Nici ochii cei mai verzi, nu pot să mă-ntrerupă
Sunt ca un vag poem, rostit cu ochii-nchişi
Şi inspirat cu greu, din zambetu-mi timid.
Parfum şi ode, şi iubire
Îmi cânta teiul în surdină.
Aud cum mă foşneşte straniu
Şi mă inunda cu râvnire
În ochi, pe mâini, în gânduri puerile.
Mă înfloreşte teiul
Miroznă şi plăcere, devin nedesluşit.
Subit..