Această perioadă, mereu îmi aduce aminte cu nostalgie de bunici şi de poveţele lor. Am copilărit o bună perioadă de timp, cu ei, acolo la ţară(Izvorul Muntelui), unde am reuşit să învăţ nespus de multe lucruri care, m-au ajutat teribil de mult în viaţă. Am mers la fân, am colindat kilometri pe jos, doar pentru a găsi alune sau alte bunătăţi ale naturii, am ajutat bunicii la treburile gospodăreşti, am făcut destule cât să pot face o paralelă între „viaţa la ţară” şi „viaţa de oraş”.

Mi-e dor să le ascult poveştile, mi-e dor de pământul lucrat cu mâinile lor şi de stratul cu căpşuni din spatele casei. Aştept cu însetare să ajung pe prispa casei lor şi să ascult cu lacrimi în ochi poeziile şi poveştile bunicii, o eroină înnăscută care, la 90 de ani, încă ţine mine poeziile învăţate în tinereţe.

Anii au trecut, parcă ieri cutreieram cărările şi dealurile împreună cu sora mea şi bunica striga după noi să ne cheme la masă. Totul era inimaginabil de frumos şi adoram cu tot sufletul meu cântatul cocoşului dimineaţa care, şi în cel mai adânc somn, el îşi făcea auzită, cântarea zorilor.

Mi-e dor să ies pe băncuta din faţa casei unde, de fiecare dată, când un consătean îşi făcea prezenţa, poveştile începeau să curgă râu, una mai interesantă că alta. Subiecte erau multe.De multe ori, totul începea de la o întâmplare petrecută în sat şi se termina cu istorisiri din copilăriile lor, despre care nici în poveşti nu auzi, poate. Îmi aduc aminte de „alimentara” unde ne trimitea bunica după pâine şi pe lângă, reuşeam să ne pricopsim, ba cu o îngheţată, ba cu un grâu magic caramelizat  care acum, din păcate, nu a mai rămas la fel de gustos.

Mi-e dor de Bunicul! Să-l văd cu a sa coasă în spate pe o căldură infernală, cum pleacă pe deal să îşi cosească iarba pentru animale. Ne improviza din crengi de alun, furci şi ne punea la treabă, nu pentru a-l ajuta ci doar pentru a fi lângă el şi a-i  ţine de urât. De mică am iubit animalele şi de când eram cât o ghemotoacă, bunicul mă urca pe cal (Bizu), un cal frumos, alb care i-a fost partener de viaţă, mulţi, mulţi ani. Pe vremea aceea nu ştiam de pericole şi cât de imprevizibile pot fi animalele. Mergeam fără frică cu el să bea apă, căutam prin iarbă şerpi şi şopârle fără să îmi pese sau să îmi fie teamă.

Mergeam „la fân” frecvent. Pregăteam cele mai bune bucate, împreună cu bunica pentru pauza de masă.Şi când spun: cele mai bune bucate, vă spun sincer că, aşa gust şi aşa savoare nu am mai întâlnit de atunci în nicio mâncare. Pofta şi gustul erau diferite acolo între munţi, la umbra alunilor iar ele au rămas vii doar în anii copilăriei, de care sunt mândră că i-am petrecut alături de două bunici şi un bunic cu păr cărunt, ce au reuşit să ne înveţe pe mine şi pe sora mea lucruri vechi, pe care atunci le treceam cu vederea, dar acum ne sunt de mare folos.

Mi-e dor de râul din faţa casei, unde, ieşeam la scăldat în zilele însorite. Mi-e dor de mirosul ploii de vară din grădina lor şi de orele de joacă cu sora mea.Cu alean mă gândesc la puii de găină, la văcuţă şi la inevitabilul „muls” din fiecare seară unde, împreună cu privighetorile din grajdul bunicilor priveam îndemânarea bunicii cum reuşea să recolteze lapte pur de la harnica văcuţa.

În săptămâna mare a Sfintelor Paşti o ajutam pe bunicuţa. Joia, la vopsitul de ouă iar sâmbăta la coptul cozonacilor şi a păştii în cuptorul vechi cu lemne, din care, ieşeau cele mai gustoase şi apetisante preparate. Multe vecine veneau în ajutor şi se forma acolo o clacă şi o zarvă mare unde îţi era mai mare dragul să asişti. Bunica ne dădea la fiecare, sarcini, care trebuiau îndeplinite fără încetare. Se forma o armonie şi o poveste de nedescris despre care reuşesc acum să scriu cu drag şi cu lacrimi în ochi, pentru că îmi este un dor nebun de acele clipe şi despre care sunt mândră că pot povesti. Întâmplări şi poveşti sunt multe şi vă rog să mă scuzaţi bunici că am îndrăznit să le ocolesc dar timpul şi trecerea anilor m-au făcut să uit din ele şi să ţin în suflet, doar cele care mi-au marcat într-adevăr copilăria şi mai apoi viaţa.

O lacrimă, un zâmbet şi un dor nebun de voi!
Atât ne desparte.

Fragment Necunoscutul Partea I